Este soare afara dar, totusi, brusc incepe sa va doara capul sau va simtiti astenici? Apare poate si o stare de moliciune sau dureri vagi prin maini sau picioare? Ati observat ca depindeti de capriciile vremii? In medicina, acest fenomen, cunoscut sub numele de meteosensibilitate, este tratat cu o deosebita seriozitate.
Daca sunteti meteodependenti, nu inseamna, insa ca sunteti si bolnavi! Dar nici ca va puteti angaja ca meteorologii! Este, de fapt, vorba despre diverse reactii ale organismului la diferiti factori fizici. Suferintele fizice si starile neplacute determinate de schimbarile bruste ale vremii depind de capacitatea organismului de a se adapta la diverse fenomene atmosferice, de la schimbarile de temperatura si presiune pana la schimbarea dintre anotimpuri.
Sunt mai multi agenti fizici bioclimatici care provoaca neplaceri organismului:
Temperatura influenteaza, in primul rand, starea persoanelor cu probleme cardiovasculare si reumatice. Pentru a pastra temperatura constanta, organismul dispune de un sistem de termoreglare. In timpul temperaturilor ridicate acesta comanda glandelor sudoripare sa produca transpiratia, avand ca efect racorirea corpului infierbantat. De aceea, cand temperatura de afara depaseste 35 de grade, este important sa se consume mai multe lichide decat de obicei si sa se umezeasca deseori pielea. Dar, cand se trece brusc de la cald la frig se produce o vasoconstrictie la nivelul circulatiei periferice, pentru a impiedica pierderea caldurii. Aceasta vasoconstrictie poate provoca dureri la nivelul mainilor si picioarelor. Daca va expuneti, dintr-o data, la caldura, se va produce in organism o vasodilatatie, valorile tensiunii arteriale incepand sa scada, putand declansa dureri anginoase si stari de lesin.
Presiunea atmosferica are influente mai ales asupra oxigenarii sangelui si asupra circulatiei sangvine. O presiune atmosferica scazuta poate duce la accelerarea batailor inimii si la o crestere a tensiunii arteriale. O presiune crescuta scade frecventa respiratiilor si favorizeaza oxigenarea sangelui.
Ploaia “este anuntata” mai ales de bolnavii de artroza, adica acele persoane care sufera de inflamatii ale incheieturilor mainilor si picioarelor sau cei care au reumatism cronic. Acestora le provoaca dureri continue, de cap, spate, maini sau picioare si deplasare greoaie. Pentru cei mai sensibili acestea durerile pot fi insotite chiar si de greturi, varsaturi sau anxietate sau astenii. Umiditatea face plamanii mult mai sensibili in fata atacului virusilor, atat de frecventi la sosirea zilelor ploioase ale toamnei. De aceea, este daunatoare mai ales pentru persoanele care au imunitatea scazuta, cum sunt copiii, varstnicii sau suferinzii de maladii cronice, care sufera frecvent in aceasta perioada de boli respiratorii ca bronsite, sinuzite.
Se stie ca ionii din aer sunt negativi si pozitivi. Atunci cand aeroionizarea este cu preponderent pozitiva, sistemul psihoendocrino-vegetativ poate suferi. Este mai buna aeroionizarea negativa si aceasta se produce mai ales seara. De asemenea, primavara este anotimpul in care puteti beneficia, la maximum, de aeroionizare negativa.
Ceata poate provoca diverse reactii neurovegetative, mergand pana la anxietate si depresie. Poate avea influente negative si pentru plamani si caile respiratorii. Umiditatea are, de asemenea, influente negative la nivelul aparatului respirator. Vantul rece poate declansa crize de angina pectorala. Greu de suportat este si cel fierbinte si uscat, incarcat de ioni pozitivi, care duce la cresterea concentratiei de serotonina; poate provoca palpitatii si dureri puternice de cap. Magnetismul terestru si cel atmosferic influenteaza mai ales pe plan psihic.
Ce se poate face?
Specialistii spun ca o dieta corespunzatoare si antrenamentul fizic sunt cele mai bune solutii.
Legume si fructe pentru intarirea sistemului imunitar si sporirea rezistentei organismului la diversele schimbari atmosferice.
Daca organismul este tanar si sanatos, atunci schimbarile meteorologice bruste nu vor afecta foarte mult sanatatea. Dar, pentru persoanele mai bolnavicioase si care mai sunt si cam sedentare, efectele agentilor din natura se vor resimti destul de neplacut. Antrenarea organismului se face in timp, dar aduce multe beneficii. Antrenamentul se face atat prin exercitii de sport cat si prin diverse procedee de hidroterapie (de exemplu baii alternative, dusuri scotiene etc). Dar toate acestea se fac la recomandarea specialistilor.
Unii specialisti recomanda imbogatirea dietei cu legume si fructe in functie de culoarea acestora. Astfel, legumele albe (radacini de patrunjel, telina, pastirnac) contin cantitati insemnate de magneziu, potasiu si vitamine. Legumele si fructele rosii contin mult fier si magneziu. Cele portocalii sunt bogate in betacaroten, iar cele verzi, bogate in clorofila, calciu, magneziu si fier aduc echilibrul necesar metabolismului nostru. De asemenea, otetul de mere, mierea, polenul, uleiul de peste, vitamina C sunt doar citeva remedii pe care meteodependentii le au la dispozitie.
Si, nu in ultimul rand, o anumita influenta o pot avea chiar si hainele pe care le purtati. Se stie ca hainele din materiale sintetice provoaca alergii dar si un cimp electrostatic nociv. Dar, imbracamintea din fibre naturale (in, canepa, bumbac) creeaza celor meteosensibili o stare de confort si de bine.
Sursa:www.ronduldesibiu.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu