12 mai 2009

Schefflera arboricola....."umbrelutza" mea...:))

Aspect si prezentare: Planta perena viguroasa, ce creste sub forma de arbust ramificat, extrem de decorativ prin frunzisul cu aspect pielos, lucios, verde stralucitor sau panasat cu nuante alb-galbui. Numele popular de Arborele umbrela, il datoreaza frunzelor palmate elegante, alcatuite din 7 foliole care prin dispunerea lor radiala, ofera imaginea unei umbrele.

CONDITII DE INGRIJIRE:
Planta cu crestere armonioasa si eleganta, are nevoie permanenta de spatiu pentru a-si extinde radacinile. Va fi transplantata, anual, in ghivece pe masura dimensiunilor ei.

Are nevoie de lumina intensa, cel putin5-6 ore pe zi, necesitand asezarea intr-o locatie bine luminata si foarte aerisita. Vara la orele amiezii, are nevoie de umbrire partiala, razele directe ale soarelui, putandu-i provoca arsura frunzelor.
Iubeste caldura, dar nu tolereaza temperaturile extreme, dezvoltandu-se armonios intre 14 si 24 de grade Celsius. Dincolo de acest limite, planta intra intr-un usor repaus. Iarna e bine sa fie tinuta la 12-14 grade, dar in locatii bine luminate. Varietatile cu frunze panasate, au nevoie, in anotimpul rece, de temperaturi ceva mai ridicate decat suratele lor cu frunze verzi.
In perioada de vegetatie, necesita udari abundente si regulate, cu conditia ca pamantul sa fie lasat sa se usuce bine intre doua udari. La udari excesive, radacina poate putrezi ducand inevitabil la moartea plantei.

Umiditatea atmosferica ridicata reprezinta un plus in cresterea Schefflerei ca planta de interior, aerul uscat din locuintele noastre producand adeseori suferinta la nivelul frunzisului. Vara dar si in anotimpul rece, cand temperatura depaseste 20 de grade, este necesara pulverizarea zilnica a frunzelor. Stropirea se va face dimineata, inainte de aparitia soarelui, astfel incat picaturile sa fie absorbite de frunze inainte de canicula, evitandu-se astfel petele inestetice si arsurile.
Emite pretentii si in privinta substratului de cultivare, avand nevoie de un pamant bogat, afanat si usor. In acest sens, un amestec de pamant de gradina, turba aurie, mranita de frunze si nisp este poate cea mai buna alegere.
Pe tot parcursul perioadei de vegetatie, din aprilie pana la sfarsitul lunii septembrie, se vor administra, la fiecare 12-14 zile, ingrasaminte lichide pentru plante verzi.
Inflorirea se produce numai in mediu natural. La plantele cultivate in interior, florile apar extrem de rar, in inflorescente paniculate, albe sau cu nuante usor verzui.
Inmultirea se realizeaza din aprilie pana in iulie, prin butasirea in apa sau pe substrat de turba, a varfurilor de ramuri. Un alt procedeu de propagare a Schefflerei, este cel al marcotajului aerian. Mansonul de turba umeda se va aplica pe nodul unei ramuri tinere, si se va izola cu un plastic transparent. Radacinile vor fi vizibile dupa cateva saptamani.
Trucuri si sfaturi speciale: Pentru a controla cresterea in inaltime a plantei si pentru a-i spori aspectul stufos si abundenta lastarilor,primavara se pot taia ramurile prea lungi.
Frunzisul isi va pastra aspectul sanatos si lucios, daca il pulverizati zilnic cu apa la temperatura camerei.
Alte specii si varietati: Desi genul Schefflera cuprinde peste 150 de specii, doar cateva sunt cultivate ca plante decorative. Dintre acestea, mai cunoscute sunt: S.actinophylla, S.octophylla, S.delavayi, S.elegantissim, S.taiwaniana, S.abyssinica.



gradinaMea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu