Plantele de interior adauga frumusete si eleganta casei sau biroului. Dar stiati ca ele pot fi folosite si pentru a curata aerul din incaperea unde sunt puse? Covorul, unele piese de mobilier modern, diverse vase din plastic, detergenti si alte materiale emana substante chimice care polueaza aerul dintr-o incapere.
Printre plantele de apartament despre care se stie ca indeplinesc acest rol si care sunt, in general, usor de ingrijit se numara ficus benjamina, iedera, planta paianjen, spathiphyllum, ferica si palmierii.
Ficus Benjamina este un arbust deseori cultivat ca planta de apartament. Are frunze stralucitoare, de culoare verde-inchis, care atarna de ramuri subtiri. Plasati ghiveciul in locuri luminoase, dar nu in bataia directa a razelor de soare. Nu il asezati niciodata direct in fata ferestrei pentru ca soarele direct poate arde frunzele. Pamantul trebuie sa fie reavan, dar niciodata saturat de apa. Folositi un amestec, obisnuit, de compost cu nisip pentru a asigura un bun drenaj. Nu udati planta abundent, pentru ca radacina ficusului nu trebuie sa stea in umezeala. Tratati planta cu fertilizator cu actiune generala, la cateva luni.
Iedera se gaseste intr-o varietate de forme, culori si texturi ale frunzei. Ea trebuie plasata la o fereastra orientata spre nord sau intr-un loc in care sa beneficieze de lumina filtrata. Iedera se dezvolta cel mai bine intr-un loc mai racoros. Pamantul trebuie sa fie reavan, dar nu saturat cu apa. Nu trebuie sa tratati planta cu fertilizator, din contra, se pare ca iedera se dezvolta mai bine in pamant sarac in substante nutritive decat alte plante. Puteti sa lasati iedera sa creasca si sa se intinda cum doreste sau o puteti ajusta la forma dorita. Cel mai des intalnit daunator al acestei plante este puricele de plante; pentru a preveni aparitia lor sau pentru a-i combate, stropiti frunzele pe ambele parti cu un insecticid special.
Planta paianjen este o planta des folosita in ghivece atarnate sau asezate pe mijlocul mesei datorita frunzelor lungi, subtiri si a florilor albe. Planta se dezvolta cel mai bine intr-un loc bine luminat si umed. Daca atmosfera din camera este uscata, puteti duce planta in baie. Pamantul trebuie lasat sa se usuce intre udari, dar nu il lasati uscat pentru mult timp; udati din abundenta si tratati lunar cu o substanta fertilizatoare nu foarte concentrata pentru a incuraja cresterea foliajului.
Spathiphyllum are frunze mari, lucioase si flori delicate, de un alb stralucitor, care apar tot timpul anului. Asezati planta intr-o camera calda, cu atmosfera putin umeda, pentru a inflori mai des. Folositi pamant obisnuit de ghiveci amestecat cu putin nisip, pentru ca spathiphyllum prefera pamantul bine drenat. Udati frecvent, iar daca frunzele devin galbui, tratati planta cu fertilizator.
Feriga este cunoscuta pentru foliajul deosebit; sunt potrivite pentru cosuri atarnate, ca plante singure sau in aranjamente. Plasati feriga intr-un loc luminos, dar niciodata in bataia directa a soarelui. Pamantul trebuie sa fie reavan, dar pe perioada de iarna nu necesita udari frecvente. Ca sa obtineti rezultate foarte bune, feriga trebuie amplasata intr-un medu umed; puteti stropi frunzele cu apa o data pe zi, dar nu seara, pentru ca apa va strica frunzele.
Palmierii dau camerei un aer tropical. Au nevoie de lumina puternica si umezeala constanta. Daca frunzele devin maronii, probabil ca planta trebuie udata mai mult; de asemenea puteti stropi frunzele cu apa si tratati planta cu un fertilizator slab. Palmierii de interior se planteaza in ghivece mari, intrucat radacinile lor ocupa mult spatiu.
Sursa:www.ronduldesibiu.ro